el bosque de abedules
vivir en un bosque – como en un cuento romántico
alemán – mas reescrito por un ruso, pues hay un bosque blanco,
de abedules – con un silencio luminoso, un poco
triste – como una primavera, que en ese collar
de cuentas ambarinas de los días, de las noches, deslizas
entre tus dedos – y ya no sabes si no te repites
hasta al infinito, o si has llegado al final, con frías
tardes, cuando vuelves a la casa de madera, con lentos pasos
– retrasar la llegada y la luz plateada.
morar en un bosque – en un tiempo de abedules
y que cada mirada cuando alces hacia los árboles los ojos sea
verdadera, decirte – mira, éste es un instante ralentizado y le
seguirán otros, así mismo lentos y verdaderos.
y aquí, por un lado, por el otro, entre estos árboles plateados
que sea tan sencillo todo – y maravillosa
la luz, como si no lo vieras en un libro plasmado
y no estuviera en una parábola sobre la muerte todo basado.
pdurea de mesteceni
să trăieşti într-o pădure – ca într-un basm romantic
german – însă rescris de un rus, căci e o pădure albă,
de mesteceni – unde e o tăcere luminoasă, un pic
tristă – ca o primăvară, pe care în acea salbă
de boabe de chihlimbar a zilelor, nopţilor, ţi-o petreci
printre degete – şi nu mai ştii dacă nu te repeţi
la nesfârşit, sau ai ajuns la capăt, cu reci
după-amiezi, când te întorci spre casa de lemn, cu paşii înceţi
– să întârzii ajungerea, şi lumină argintie.
să locuieşti într-o pădure – într-o vreme a mestecenilor.
şi fiecare privire, când îţi ridici către pomi ochii să-ţi fie
adevărată, să-ţi spui – uite, asta e o clipă încetinită şi vor
urma altele, deopotrivă de lente, şi adevărate.
şi aici, printre copacii aceştia de argint, de o parte,
de alta, să fie atâta de simplu totul – şi minunată
lumina, ca şi cum nici n-ai citi într-o carte,
şi n-ar fi totul o parabolă despre moarte
MIRCEA IVANESCU (1931, Bucarest / 2011, Sibiu, Rumania)
Traducción: Elena Borrás García
Fuente: Poesis International
